
”Universitarii” au înscris de câte două ori pe repriză, pentru un triumf meritat, ce-i aduce la 34 de puncte acumulate
Evoluția din acest campionat ne plasează, finalmente, la un singur punct de podiumul ligii a 4-a Timiș.
”Universitarii” au înscris de câte două ori pe repriză, pentru un triumf meritat, ce-i aduce la 34 de puncte acumulate
S-a consumat deja o jumătate de tur în campionatul ligii a 4-a, pentru fotbaliștii noștri, astfel că putem face o analiză a startului de sezon privind evoluția echipei CSU Universitatea de Vest din Timișoara. Coordonatorul Gabriel Bîzoi pune rezultatele oscilante din cele 9 etape de campionat pe seama entuziasmului și a tinereții jucătorilor; sunt în…
Asociația Județeană de Fotbal Timiș a anunțat programul noii ediții din Liga a 4-a de fotbal, din care face parte și CSU Universitatea de Vest Timișoara. Trupa studențească va juca meciurile de pe teren propriu pe arena Electrica, aproape de Gara Mică. Acolo va avea loc primul meci al sezonului pentru CSU UVT, adversara fiind…
Echipa de fotbal CSU Universitatea de Vest din Timișoara are un staff tehnic, cu mult suflet pentru apartenența la acest grup. Formația ce evoluează în liga a 4-a și-a prezentat oamenii prin intermediul unei postări pe pagina proprie de Facebook: ”Începând din sezonul 2023-2024 am decis ca de pregătirea echipei să se ocupe 4 dintre…
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |