Eforturile de a revitaliza handbalul feminin în Timișoara se concretizează printr-un nou proiect. Clubul nostru a pus bazele unei echipe, ce va evolua în campionatul național de tineret. CSU Universitatea de Vest va fi prezent atât la senioare (în eșalonul secund) cât și la tineret (unde s-au format două serii geografice).
Noua echipă de tineret pornește de la ideea colaborării mai eficiente cu LPS Banatul Timișoara. Dorim crearea unei structuri care să producă jucătoare mai multe și mai competitive, pe plan local, cu resurse din Timișoara și zonele limitrofe, unde se dezvoltă tot mai mult handbalul feminin juvenil. ”S-a tot vorbit de revitalizarea unui centru de handbal feminin la Timișoara, dar deocamdată nu se vede nimic. De aceea plecăm de jos, cu proaspete studente foste junioare mari, cu actuale junioare I de la LPS Banatul și cu cooptarea unor junioare II. Le suntem recunoscători celor la Liceul cu Program Sportiv Banatul pentru deschiderea manifestată la această colaborare, pentru a antrena fetele de care vorbim. Vrem o concepție unitară inclusiv la partea de antrenori, unde profesorii Manuel Hotca și Dan Jurca de la liceul sportiv au acceptat ideea și pregătirii după aceleași metode” a spus coordonatorul secției și antrenorul echipei de handbal senioare a CSU UVT, Gelu Bota. Atunci când va fi posibil vor fi jucătoare, ce vor evolua atât în competiția de senioare cât și în cea de tineret, pentru a-și ridica nivelul jocului tocmai prin rodarea în meciuri.
Programul echipei de handbal tineret a CSU UVT începe sâmbătă, în deplasare la Minaur Baia Mare, de la ora 13,30. În următorul week-end, vom fi gazde pentru întâlnirea cu CSM Iași 2020. Tot în programul turului figurează partidele cu HC Zalău (deplasare, 5 oct), cu Corona Brașov (acasă, 12 oct), cu Măgura Cisnădie (deplasare, 2 nov), cu Gloria Bistrița Năsăud (acasă, 9 nov) și cu CNE Râmnicu Vâlcea (deplasare, 16 nov).