15 noiembrie e o zi în care ne aducem aminte cu nostalgie de handbalul pe care l-a avut Universitatea Timișoara mai ales în urmă cu cinci sau șase decenii. Sunt anii cu performanțele majore ale echipei de handbal feminin, care a fost pregătită de un tehnician irepetabil… pe care-l omagiem azi.
Azi se împlinesc exact 100 de ani, de la nașterea lui Constantin Lache, unul dintre cei mai apreciați și respectați antrenori ai sportului timișorean. Lache s-a născut la Urleasca (jud. Brăila) și după o perioadă de jucător la Dinamo București, a venit la Timișoara, unde a cunoscut consacrarea mai ales ca antrenor. Cele mai notabile rezultate le-a avut la Universitatea, cu care a dominat handbalul feminin românesc din 1968 până în 1978; în acest interval a cucerit de opt ori titlul național (1968, 1969, 1970, 1972, 1975, 1976, 1977, 1978) și o Cupă a României (1978). În aprilie 1973 a disputat o finală de Cupa Campionilor Europeni, cu aceeași formație timișoreană, pe care a mai pregătit-o și la începutul anilor 80.
Anterior, Constantin Lache și-a legat numele de sportul masculin din Timișoara. Tot într-o dată de 15 noiembrie, dar în anul 1950, pe terenul Școlii Medii Tehnice de Cultură Fizică nr.4 din Timișoara (unde era profesor de baschet), Lache a organizat pentru prima dată în România un meci de handbal în 7 jucători. Pe teren mare, la handbalul în 11, a creat o echipă de extrem de unită – Știința Timișoara – care în 1956 a cucerit titlul de campioană republicană. Bucuria acelui titlu nu a durat mult; Constantin Lache a fost îndepărtat din mediul studențesc, deoarece avea origini nesănătoase, cum se spunea atunci. a obținut medalii de bronz și în baschet, cu Știința Timișoara, pe vremea când nu a mai avut voie să activeze pe semicerc.
Pentru aceste merite i s-a acordat titlul de Cetățean de Onare al municipiului Timișoara prin Hotărârea Consiliului Local nr. 410/27.11.2007. Îl vom păstra mereu în inimile noastre pe cel mai important om de handbal al Universității Timișoara!