Badminton

DUBLA DE LA ”DUBLU”!

by: comunicare

0

Turneul de Cupa României, găzduit zilele trecute de municipiul Bacău, a adus două finale câștigate de sportivi ai secției de badminton de la CSU Unoversitatea de Vest Timișoara. Ai noștri s-au impus în probele de dublu feminin și dublu mixt, în categoria Elite.

În competiția de dublu feminin, ”uvetistele” Florentina Constantinescu și Maria Duțu s-au impus în ultimul act, cu 21-11, 21-18 în fața Laurei Constantin (CSU UVT) și a Denisei Muscalu (CSC Berceni). Constantinescu/Duțu au trecut în semifinale de Loredana Lungu (CSU UVT) și Luiza Milu (Știința Bacău). Așadar, clubul nostru a bifat aurul, argintul și bronzul pe tabloul de dublu feminin!

La dublu mixt, Loredana Lungu (CSU UVT) și Daniel Popescu (CSM Timișoara) au câștigat finala cu Andra Stoica (CSU UVT) și Dinu Pandele (CSC Berceni), scor 18-21, 21-12, 21-7. În aceeași competiție Bogdan Stoica și Denisa Stemate (ambii CSU UVT) au atins faza sferturilor de finală, la fel ca Maria Duțu, care a făcut pereche cu Nicolae Voicu (Sportul Studențesc). Florentina Constantinescu, în cuplu cu băcăuanul Robert Ciobotaru, s-a oprit în turul al doilea, iar Laura Constantin (cu Cosmin Anton) și Vlad Dehelean (cu Iasmina Bugarschi) au fost prezenți în primul tur.

La dublu masculin, tragerile la sorți nu au fost tocmai favorabile cu sportivii noștri; Denis Dehelean și Bogdan Stoica (ambii CSU UVT) au cedat în sferturi de finală la principalii favoriți Robert Ciobotaru/Daniel Cojocaru (Știința Bacău), în vreme ce Vlad Dehelean (CSU UVT) și Paul Hărănguș (CSM Timișoara) au pierdut în fața perechii ce avea să câștige competiția, Robert Crăciun (Știința Bacău)/Daniel Popescu (CSM Timișoara).

În competițiile de simplu, Maria Duțu a terminat cu bronz, după semifinala feminină pierdută în două seturi (16-21, 11-21) în fața reprezentantei gazdelor Vlada Ginga, cea care a și câștigat finalmente. În drumul ei spre Cupa României, Ginga a mai trecut de o reprezentantă a CSU UVT, Denisa Stemate. În sferturi de finală, am avut un duel ”în familia UVT”, Laura Constantin – Maria Duțu, câștigat de cea de-a doua menționată cu 21-17, 21-10. Tot până în sferturi a ajuns și Andra Stoica; ea a cedat în trei seturi (21-13, 14-21, 17-21) la principala favorită Anamaria Șerban (Sportul Studențesc). În fine, la simplu masculin, ”studenții” noștri au disputat câte o singură întâlnire: Denis Dehelean 21-17, 13-21, 17-21 cu Matei Daniel Puiu (Aztek București), Vlad Dehelean 22-20, 15-21, 14-21 cu Vladimir Leadavschi (Politehnica Iași) și Bogdan Stoica 18-21, 13-21 cu Matei Droancă (Politehnica Iași).

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin