Actual

RETROSPECTIVA CSU UVT (2)

by: comunicare

0

Episodul de față al recapitulării rezultatelor din 2022 cuprinde activitățile, pe care clubul nostru le-a avut la atletism, handbal și lupte.

ATLETISM

Liberty Marathon e principala competiție atletică, pe care CSU UVT își concentrează atenția. Din 2022, grație parafării colaborării cu COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român), medaliile ce se decernează concurenților sunt semnate de foști renumiți sportivi. Traseul a fost acreditat și omologat de World Athletics, astfel încât participarea va deveni mai prestigioasă odată cu ediția 2023; evenimentul va putea primi sportivi mai bine cotați, care vor putea acumula puncte și își vor putea înregistra oficial rezultatele în calendarul internațional. Rezultatele le vor putea da dreptul să participe apoi la reuniuni atletice din ce în ce mai valoroase. Tot în cadrul evenimentului Liberty Marathon din 2022 a fost organizat, după foarte mulți ani, un curs pentru cei ce doresc să devină arbitri în acest sport. Au participat aproximativ 50 de persoane din toată țara.

În 2023, Liberty Marathon se va desfășura în 1 octombrie, în cadrul săptămânii de inițiere la Universitatea de Vest din Timișoara, atunci când noii studenți vor face cunoștință cu spațiile instituțiilor unde vor învăța și cu anumite evenimente organizate în emdiul universitar. Comunitatea UVT va fi implicată foarte mult și în organizarea viitoarei ediții a Campionatul Național de maraton; există deja un parteneriat cu Federația Română de Atletism.

Liberty Marathon e un eveniment major pentru Universitate și pentru comunitatea locală, dovadă fiind că pentru cursa din 2022 s-a reparat o parte din trotuarul pe malul stâng al râului Bega, cel pe care s-a proiectat o parte a traseului. Planul pentru 2023 e obținerea ”label” din partea federației Internaționale de Atletism și maratonul să devină cât mai accesibil și persoanelor cu dizabilități. Pe site-ul competiției Liberty Marathon e accesibil programul de antrenamente, din zilele de joi; cei interesați se strâng săptămânal pentru a se pregăti de evenimentul ce promovează libertatea de mișcare și beneficiile oferite de această legătură cu alergarea în aer liber.

HANDBAL

E una dintre secțiile noastre, unde avem mare datorie față de trecut. Dorim să atragem tinere de perspectivă, să construim în primul rând o echipă viabilă de Divizia A. Odată realizată această condiție, ar trebui să creștem.

2022 a fost anul în care am continuat investiția în minihandbal, prin organizarea celor două ediții de vară și de iarnă ale proiectului ”Handbal ca la carte”. Un mare plus l-a constituit implicarea studenților facultății de Educație Fizică și Sport în organizare și desfășurare. În ediția estivală au participat la cursurile de antrenorat organizate special pentru ei, iar în cea de iarnă au fost implicați ca voluntari sau ca membri ai unei echipe de cercetare.

LUPTE

Cel mai bun rezultat din 2022, pentru secția de lupte a fost argintul național cucerit de Andrei Gheorghe Buzilă, în cadrul categoriei 87kg, la greco-romane. Aproape de podium s-au situat Cosmina Georgiana Boicu (50kg) la lupte libere și Mădălin Bulgăr (60kg) la greco-romane. Au mai obținut rezultate de podium sau aproape de primii trei clasați Vasile Remi Bot, Arthur Loidl, Peter Pal Pek și Mihai Streulea în special la turneul de Cupa României, de la Tg Mureș.

O mare dorință a clubului nostru este ca în acest 2023, Campionatele Naționale de lupte pentru seniori să se desfășoare la Timișoara.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin