Actual

RETROSPECTIVA CSU UVT 2022 (1)

by: comunicare

0

La cumpăna dintre anul pe care-l încheiem și cel pe care-l așteptăm, facem o trecere pe la fiecare secție a clubului nostru, amintind rezultatele ori evenimentele notabile din 2022. Menționăm, de asemenea, și planurile pentru 2023, cu unele competiții pe care ni le dorim organizate tot la Timișoara. Ordinea parcurgerii rezultatelor este pur aleatorie, însă vă asigurăm că în aceste zile vom ajunge să vorbim despre fiecare dintre secțiile noastre.

BASCHET

CSU UVT a evoluat în competițiile de 3×3, atât la feminin cât și la masculin, anul 2022 fiind primul cu grupe prezente pe ambele planuri. Parteneriatul semnat cu SCM Timișoara va însemna crearea unei echipe comune SCM-UVT în anul 2023.

Pe terenurile Universității noastre s-a organizat un turneu, la care au participat inclusiv reprezentativele U18 ale Ucrainei, aflate în pregătiri pentru Campionatul Mondial al categoriei lor de vârstă. Turneul de la Timișoara a făcut parte din programul Sportul Universitar UVT – Activ în Competiții și Comunitate, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. El se va repeta cu siguranță și în 2023, mai ales că la ediția consumată în acest an au fost și alte solicitări, din partea echipelor Serbiei și Slovaciei.

VOLEI

Echipa de băieți a clubului nostru a retrogradat în primăvara lui 2022 din Divizia A1, însă așa cum arată lucrurile în momentul de față și cum spune profesorul Sorin Grădinaru – director tehnic, ”suntem condamnați să promovăm” din nou în prima ligă, ținând cont de parcursul perfect din sezonul de toamnă al Diviziei A2 (fără set pierdut). Echipa e conștientă că problema cea mare nu o reprezintă revenirea în elită ci menținerea; atât staff-ul tehnic cât și conducerea administrativă doresc ca acest lucru să se întâmple măcar pe termen mediu.

Investițiile în minivolei au fost însemnate în anul 2022, prin organizarea în premieră a unei competiții pentru copii până la vârste de 10-12 ani, la care au participat aproximativ 100 de micuți. Pe lângă meciurile propriu-zise, copiii au avut ocazia să se familiarizeze și cu Aula Magna de la UVT, unde ar putea ajunge dacă vor alege să devină studenți. Unii dintre ei au și vorbit foarte frumos despre sentimentele pe care le-au trăit cu ocazia acestei premiere din viața lor. Video-ul din Aula Magna îl puteți accesa mai jos:

https://photos.google.com/share/AF1QipNVIZFoGPJROBUSYldpoYLQuENP78cmuu5ejI7wftXLu8EPpKJ98KdSA4nfKahqkA/photo/AF1QipPfJKkqVpcipRSjBnD9NaUl4qpnEtWsKnOW8Fx4

Cele mai importante rezultate ale voleiului au fost la disciplinele ”pe zăpadă” și ”pe plajă”, unde Sebastian Micu, Sergiu Călin, Lucian Bădiceanu, Sergiu Rodina, Robert Vârlan și Denis Boldiș s-au clasat pe podium sau în apropierea lui atât în Campionatul Național cât și în Cupa României.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin