Badminton

Impresiile medaliaților CSU UVT, după ”naționale”

by: comunicare

0

Toți componenții clubului nostru, medaliați la Campionatele Naționale de la finele săptămânii precedente, au apreciat nivelul tot mai ridicat de concurs și progresul făcut de cei mai tineri. Jucătorii cu experiență au remarcat cum tinerii ajung, cu șanse reale, să le pună probleme în partidele de e plan intern.

Creșterea nivelului e îmbucurătoare, pentru că se poate vedea apoi prin rezultate la concursurile internaționale, unde reprezentanții noștri se pot remarca tot mai des. Iată impresiile jucătorilor ce au reprezentat CSU UVT și s-au clasat pe podium în cele cinci probe. Ele vin din mai multe părți atât din partea unor jucători cu experiență cât și a unor tineri foarte ambițioși.

Collins Filimon (campion la simplu masculin și dublu mixt): ”E al 7-lea titlu consecutiv la simplu și al doilea, la rând, la dublu mixt; mă bucur că nu am pierdut niciun set. Performanța aceasta se înscrie într-un an 2022 excelent, în care am câștigat și un prim turneu internațional. M-am maturizat în joc, la 24 de ani și acest lucru se vede și în clasament, unde sunt în creștere, de la poziția 220 până pe 160. Asta îmi dă speranțe de încadrare pe locurile calificante la Jocurile Olimpice de la Paris, adică între primii 100 de jucători din lume.”

Laura Constantin (campioană la simplu feminin): ”Nu mă așteptam ca la seniori să termin prima în țară, în condițiile în care la U17 și la U19 am luat bronz. În finală am jucat mult mai bine decât în restul meciurilor, am fost mult mai motivată de nivelul pe care l-am atins; așa se explică victoria în minimum de seturi, după ce până la momentul respectiv am avut jocuri de câte trei seturi. E foarte frumos că la 15 ani am putut câștiga un concurs de seniori. Păstrarea calmului, cred că a fost cheia succesului!”

Maria Duțu (campioană la dublu mixt și vececampioană la dublu fete): ”La mixt, am fost mai concentrată și am văzut punctele mai slabe ale adversarilor, în vreme ce la dublu fete, loviturile nu mi-au intrat așa cum aș fi vrut eu; asta e ai stăm și pe locul 2. Am dat tot ce am putut la fiecare probă, chiar dacă la simplu mi-aș fi dorit să termin undeva mai sus în clasament.”

Florentina Constantinescu (finalistă la dublu feminin): ”Au fost multe provocări, mai ales din punct de vedere fizic. Mă bucur că am ajuns într-o finală, pe care am fost aproape de a o câștiga, dar mai pe scurt, mă bucur că sunt aici, pe teren! În semifinale, mi s-a blocat genunchiul, dar am jucat punct cu punct și am reușit victoria. Probabil și adversarele noastre au avut niște provocări mentale când au văzut problemele mele cu piciorul, dar mă bucur că experiența a contat enorm pentru obținere unui succes greu de anticipat în condițiile date.”

Loredana Lungu (finalistă la dublu mixt și bronz la dublu feminin): ”E peste așteptările mele! Anticipam că voi ajunge în două semifinale, dar a fost mult mai bine și sunt foarte bucuroasă. Finala de mixt a fost foarte frumoasă, dar cred că învăț nu doar din eșecuri ci și din meciuri încheiate cu bine. E adevărat că la înfrângeri e mai ușor să-și dai seama ce ai greșit și poți să îmbunătățești.”

Andra Stoica (bronz la simplu feminin și dublu feminin): ”Mi-a plăcut să fiu parte a acestui concurs, chiar dacă uneori oboseala și-a spus cuvântul. Contează și că am avut oponenți mai experimentați. Anul trecut am avut rezultate mult mai bune, dar anul acesta mi se pare că am jucat mai bine, deși rezultatele nu o arată. Voi munci și mai mult la anul, să ajung iar la locul I.”

Denisa Stemate (bronz la dublu feminin): ”Mă bucur că ne-am simțit bine pe teren și că meciurile au fost strânse, dar frumoase. CSU UVT a demonstrat că e cel mai bun club din țară și mă bucur că fac parte dintr-un astfel de grup. E o concurență ridicată, însă ne ajută mult!”

Maria Milu (Știința Bacău, bronz la dublu feminin în pereche cu Loredana Lungu): ”Puteam mai mult atât la simplu cât și la dublu fete, iar la mixt dacă picam pe altă parte de tablou, cred că am fi avut o tragere la sorți mai blândă. Mă bucur, până la urmă că cei mici ne pun probleme; uneori se întâmpla să nu tragem foarte tare până ajungeam pe locul 3 și să muncim doar pentru finală. Acum simțim că muncim din primul meci și e mai bine așa!”

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin