Handbal

Impresii participanți Handbal ca la carte

by: csu-uvt

0

ANDREI PĂIUȘ, jucător la SCM Politehnica Timișoara: ”Sunt foarte puține lucruri în comun între activitatea de jucător și cea de antrenor. Trebuie să încep să acumulez și cunoștințe și metode; ceea ce am văzut aici, e clar un exemplu de a adapta și a încerca să pregătim juniorii pentru ca la vârsta la care trebuie să facă pasul spre seniorat să nu aibă lacune și să fie doar o perioadă de adaptare la sistemele de joc. Îndemânarea și coordonarea trebuie puse la punct atunci când vorbim de niște copii, iar un antrenament precum cel de față vine să ne ajute să pregătim cât mai mult juniorii. Răbdarea și perseverența antrenorilor sunt fundamentale pentru construirea generațiilor ce vor veni ”

COSMIN ZGÂRDEA, profesor de handbal la LPS Banatul Timișoara: ”Pentru noi, antrenorii de juniori, e extraordinar să vedem idei noi și modalități noi de pregătire a copiilor. O idee bună e primită cu satisfacție. Eu și colegii mei suntem deschiși oricând, la oricât și oriunde, atât timp cât e spre binele copiilor. Proiectul celor de la UVT e binevenit, sperăm să-l ducă până la capăt și cu mare drag îi vom susține. Și pentru copii, cred că e o experiență deosebită, ei fiind prima oară într-o astfel de situație. E un pic mai greu pentru ei să treacă de la metodele cunoscute și făcute împreună cu noi, la cerințele lui Gelu Bota în cazul de față. Întâi trebuie să înțeleagă ce trebuie să facă, după care se vor obișnui și le va face și lor mare plăcere să lucreze!”

Conf. univ. dr. EUGEN BOTA, inițiator: ”Inițiativa acestui seminar practic a pornit tocmai de la studenții Facultății de Educație Fizică și Sport, specializarea Handbal. Copiii au fost interesați și ei, pentru că am propus o altă formă de organizare a antrenamentului, nu neapărat alte metode. Sportul românesc a rămas în concepțiile vechi; trebuie să acceptăm și el evoluează ca orice știință. Situația antrenorilor și profesorilor de sport din România este una precară; marea majoritate lucrează în mai multe locuri și nu mai au timp să studieze atât cât ar trebui. Meseria mea universitară este să studiez, iar prin acest proiect, vreau să scurtez drumul colegilor mei spre perfecționare și spre informația de ultimă oră. Eu sunt foarte mulțumit că a pornit la drum acest proiect, pe care ni-l dorim în fiecare an. Între facultatea noastră și clubul sportiv al Universității de Vest e o colaborare fantastică. Directorul clubului și cu mine avem aceleași concepții despre activitatea pe care am inițiat-o, ne dorim să devină un festival mare de handbal în câțiva ani, dar… ne dorim! Primul pas e făcut azi, iar peste patru sau cinci ani să devină un festival pe care să-l cunoască toată Timișoara, nu doar la nivel de handbal ci și la alte ramuri sportive!”

Evenimentul este organizat de CSU Universitatea de Vest din Timișoara și Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – UVT și face parte din programul Sportul Universitar UVT – Activ în Competiții și Comunitate, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin