Echipa feminină de baschet a CSU UVT a început cu dreptul noul sezon al Ligii 1 BT, obținând o victorie importantă în deplasare, în fața formației CSM CSU Alba Iulia, scor 54-51.
Timișorencele au controlat primele trei sferturi ale partidei și au intrat în ultima secvență a jocului cu un avantaj consistent, de 13 puncte, scor 46-33. Susținute de suporterii ei, jucătoarele gazdă au forțat revenirea în sfertul al patrulea, au recuperat treptat diferența și au trecut chiar în avantaj, cu un minut înainte de final. CSU UVT a demonstrate, însă, luciditate în momentele decisive și a gestionat mai bine ultimele posesii, asigurându-și un succes prețios în prima etapă a campionatului. Scorul pe sferturi a fost 13-7, 15-13, 18-13 și 8-18.
Victoria de la Alba Iulia reprezintă un debut încurajator pentru tânăra echipă CSU Universitatea de Vest din Timișoara, care a demonstrat că poate gestiona atât momentele de dominare, cât și presiunea unui final de meci echilibrat. ”Toate jucătoarele care au fost pe teren și-au făcut datoria și chiar dacă a fost începutul sezonului, am arătat ca o adevărată echipă din toate punctele de vedere. Ambele faze al jocului au fost la un nivel destul de bun pentru începutul sezonului” ne-a transmis antrenorul Bogdan Popescu.
Baschetbalistele noastre vor juca în deplasare și în runda a doua; ele vor merge la Brașov, pentru meciul cu CSM Corona programat la începutul săptămânii viitoare (luni, 19 octombrie, de la ora 13). Abia în jurul datei de 25 octombrie, CSU UVT va juca la Timișoara, la sala Constantin Jude, cu ACS Hoya KSE Târgu Secuiesc.