Karate

MULTIPLI MEDALIAȚI NAȚIONALI

by: comunicare

0

Sportivii CSU Universitatea de Vest din Timișoara au avut o evoluție remarcabilă la Campionatul Național de karate IKU, desfășurat în acest weekend la Câmpeni, reușind să cucerească numeroase medalii la probele de kata și kumite, atât la individual, cât și în întrecerile pe echipe.

Competiția a reunit karateka din întreaga țară, iar reprezentanții clubului nostru s-au remarcat prin rezultate consistente la categoriile juniori, tineret, seniori și veterani.

Iarina Cristescu a urcat de două ori pe podium la junioare, obținând locul al treilea la kata individual și locul al treilea la kumite individual. Tot la juniori, Vanesa Fusian a dominat probele de luptă, devenind campioană națională la kumite sabon individual seniori, la kumite ippon individual seniori și la kumite individual tineret.

Dragoș Cristescu a cucerit medalia de bronz la kata individual seniori și titlul național la kata individual tineret.

În probele de kumite, Antonio Gheorghieș a obținut locul al doilea la seniori, categoria -74 kg, și locul al treilea la tineret, la aceeași categorie. Andi Ambruș a devenit vicecampion național la kumite individual +80 kg.

Emanuel Bercea și-a trecut în palmares medalia de argint la kumite tineret -67 kg și bronzul la kumite seniori -67 kg.

La kata, Mihai Stanciu a câștigat titlul național la veterani, Alexandru Schein a obținut bronzul la kata individual seniori, iar Bogdan Hrițcu a devenit vicecampion național la kata individual seniori și campion național la kumite individual -74 kg.

Echipele masculine CSU UVT au dominat concursurile

Rezultate excelente au venit și în întrecerile pe echipe. Sportivii timișoreni au devenit campioni naționali la kata juniori și kumite juniori, dar și la kata seniori și kumite seniori, confirmând valoarea și omogenitatea lotulurilor.

Îi felicităm pe toți concurenții noștri și îi așteptăm cu noi medalii din competițiile ce vor veni în cursul anului 2026!

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin