Fotbal

ȘTIM CU CINE JUCĂM ÎN CUPĂ

by: comunicare

0

Fotbaliștii noștri pregătesc reluarea meciurilor oficiale, odată cu primul weekend din luna martie, când sunt programate meciurile turului al doilea din Cupa României, faza județeană Timiș. CSU Universitatea de Vest va întâlni AFC Unirea Jimbolia, care a trecut azi de Banatul Teremia Mare, cu 3-2, în deplasare, în primul tur al competiției eliminatorii.

”Universitarii” noștri au terminat partidele de verificare, cu o victorie clară în jocul de ieri contra colegilor de la Ripensia, scor 5-1 (4-0). Petruş, Silaghi și Semeniuc de două ori au punctat pentru CSU UVT. Pofta de a înscrie a fost mare în aproape toate întâlnirile din această iarnă; de altfel, într-un singur meci, băieții noștri au ”uitat” să marcheze, în cel cu Flacăra Parța (încheiat 0-0). În rest au înscris cel puțin o dată, cum s-a întâmplat în disputa cu Timișul Șag (scor 1-3) sau de mai multe ori în celelalte partide (2-2 cu Ghiroda, 5-2 cu juniorii lui Poli). Le dorim să fie la fel de inspirați și în jocurile oficiale ce vor veni din 1 martie încolo. Baftă, băieți!

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin