Baschet

AM JUCAT ”ACASĂ”, LA BUZIAȘ

by: comunicare

0

CSU Universitatea de Vest din Timișoara, înscrisă din această toamnă în Liga I de baschet feminin, a evoluat în a doua etapă dublă a campionatului, într-un meci considerat pe teren propriu, dar desfășurat la Buziaș.  

Drumul până la o primă victorie în acest sezon e din ce în ce mai aproape; s-a văzut și ieri, când jucătoarele pregătite de Radenko Toroman și Vera Gavrilă au cedat 61-68 în fața celor de la CSU Oradea, după ce sâmbătă diferența a fost ceva mai mare, 48-65. Timișorencele au avut un procentaj mai mare de reușite raportat la numărul acțiunilor construite; ele au avut și o agresivitate mai mare și au condus chiar pe tabela de scor. Experimentata Dora Ardelean și Laura Jessica Zoldos, una din cele două jucătoare legitimate săptămâna trecută, au fost ”locomotivele” formației noastre prin numărul de minute jucate. În cea de-a doua partidă ele au fost integraliste. Le-a urmat în statistica aceasta Adina Stoiedin, care a fost coșgheteră în prima întâlnire, cu 13 puncte. În cea de-a doua, Ardelean a pus 26 de puncta, iar Zoldos 13.

CSU UVT mulțumește primăriei Buziaș pentru posibilitatea de a juca în sala din orașul-stațiune, pentru că din motive logistice meciurile nu s-au putut desfășura la Timișoara. ”Universitarele” noastre vor juca în următoarea etapă dublă, la începutul lunii viitoare, în 2 și 3 noiembrie la sala Constantin Jude; ele vor avea statutul de oaspete în confruntarea cu concitadina CSU Politehnica Timișoara.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin