Deja tradiționala cursă atletică, organizată cu prilejul noului an universitar, devine una dintre atracțiile din zona Universității de vest din Timișoara în acest weekend. Azi, 28 septembrie, sunt programate cursele Start Cros 2km și cursele destinate copiilor, iar mâine, 29 septembrie, sunt probele de maraton (42km), maraton ștafetă, semimaraton (21km), semimaraton ștafetă și cros (10,5km).
La cursa Start Cros cu o distanță de 2km concurează persoanele care au împlinit cel puțin vârsta de 5 ani, sub condiția ca persoanele cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani să fie însoțite pe traseu de un alergător major.
La cursa de semimaraton și cros 10.5 km participă cei care au împlinit 14 ani până la data evenimentului. Categoriile de vârstă pentru această cursă sunt: Open (toți concurenții), 14-25 ani, 25-35 ani, 35-45 ani, 45-55 ani, 55-65 ani, +65 ani;
La cursa de maraton pot participa persoanele care au împlinit 14 ani până la data evenimentului. Categoriile de vârstă pentru această cursă sunt: Open (toți concurenții), 14-35 ani, 35-45 ani, 45-55 ani, 55-65 ani, +65 ani;
Le dorim success tuturor participanților, de la ediția cu nr 7 a Liberty Marathon!