Volei

LUPTĂM PENTRU BRONZ

by: comunicare

0

Universitatea de Vest din Timișoara a disputat azi prima semifinală a turneului de volei masculin, de la Jocurile Europene Universitare. Meciul a fost în compania uneia dintre adversarele pe care le-a întâlnit și în faza grupelor. Universitatea de Tehnologie din Brno a trecut cu 3-1 de formația noastră, după un meci în care a arătat din nou forță; pe seturi a fost 25-18, 25-16, 24-26, 25-18. Pe lângă faptul că s-a repetat scorul din grupe, s-a păstrat și succesiunea seturilor câștigate – primele două în favoarea cehilor, apoi un set pentru UVT și actul al patrulea încheiat cu scor identic. Punctele echipei timișorene au fost aduse de Câmpean 17, Rodina 14, Drăgan 7, Călin 6, Preda 3, Agachi 2, Moroșan 1 și Vîrlan 1.

Marți, 16 iulie, e ziua jocurilor pentru medalii, iar Universitatea de vest din Timișoara va lupta pentru bronz cu Universitatea din Valencia, care a pierdut și ea cu 3-1 semifinala a doua, contra nemților de la Universitatea din Rostock.

Se desprinde o idee interesantă aproape de capătul competiției; grupa UVT-ului a fost cea mai dificilă și cea mai competitivă. Dovadă e prezența în partidele pentru medalii a tuturor celor trei grupări, care au alcătuit această grupă D. Rostock și Brno sunt în finala mare (ora 17), iar noi jucăm finala mică (ora 13).

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin