Actual

SPORT ȘI COPILĂRIE PE ”BULEVARD”

by: comunicare

0

Ne-a bucurat nespus participarea celor mici, care au deschis vara calendaristică la UVT! La cele două mari secțiuni – competiții sportive, respectiv ateliere de activitate găzduite de standurile facultăților – au crea un eveniment de neuitat pentru cei peste 800 de copii veniți din oraș, din localitățile învecinate ori chiar de la mai mult de 100 de kilometri distanță.

”Bulevardul” creat în acest an a arătat cum o inițiativă de acum trei veri a fost îmbrățișată cu entuziasm și extinsă la mai multe discipline sportive. Începuturile au fost cu ”Handbal ca la carte”, așa cum vă aduceți aminte din anii anteriori. Acum pe lângă handbal, ne-am bucurat de volei, baschet șah și badminton, plus ateliere pentru copii organizate de facultățile Universității de Vest din Timișoara.

Copiii au fost implicați în activitățile organizate: disciplinele nou-venite în acest ”festival” sportiv au numărat câte 6 echipe la minivolei și la minibaschet 3×3, precum și 11 copii la șah.

Ponderea majoritară a fost la sportul cu mingea pe semicerc. Având deja o tradiție creată, pe terenurile din fața Universității de Vest s-au reunit peste 40 de echipe la cele trei categorii de vârstă – baby handbal, minihandbal și juniori 4. Elementul de noutate a fost prezența unei echipe din Serbia, urmând ca în 2025 să fie reprezentat, probabil, și handbalul din Ungaria. Timișoara și localitățile periurbane au fost majoritare. Grupele CSS și LPS Banatul, micuții de la SCM Politehnica, Școala Generală 7, HC Cîtu și CSU UVT au fost pe terenuri, alături de cei de la HC Giroc Chișoda, ACS Dominicii Moșnița Nouă, CSC Moșnița, CSC Ghiroda, Avântul Periam, CSC Peciu Nou, Millenium Giarmata, Timișul Șag, Voința Biled, Șandra, HC Jimbolia. Ne-am bucurat să-i avem alături și pe prichindeii veniți din județele vecine, CS Inoan Arad, ACS Golden Kids Bocșa și CSM Reșița.

Reacții pozitive de pe toate planurile

La final toți copiii au fost extrem de încântați de modalitățile de a-și petrece un ”1 Iunie”, așa cum poate doar și-au imaginat. Au fost deja unii profesori, care și-au ”rezervat” prezența și la ediția de iarnă a competiției handbalistice, precum și la cea de anul viitor din iunie.

”Universitatea de Vest din Timișoara se adresează tuturor categoriilor de vârstă, deci ne-am asumat această responsabilitate socială; e absolut admirabil câți copii au venit la eveniment” a spus prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu.

”Deja prinde contur acel vis de a face un fel Olimpiada a copiilor, pentru că toți cei veniți s-au regăsit în ceva, de la sport până la activități literare, muzicale, ori de cultură generală. E cea mai reușită ediție de până acum, fără îndoială. Mă bucur că suntem tot mai vizibili și atractivi. Ne-au venit idei și pentru anii următori!” a adăugat inițiatorul acestei manifestări, antrenorul Gelu Bota, care le-a mulțumit colaboratorilor și celor 80 de voluntari implicați.

Bulevardul Copiilor a fost un eveniment sub egida programului „Luna Verde la UVT” și cofinanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Parteneri: Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic din UVT, REHA Clinic, Dent Estet 4 Kids.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin