Volei

AM LUPTAT, ÎN CIUDA DIFERENȚEI

by: comunicare

0

Echipa de volei masculin a CSU Universitatea de Vest din Timișoara a cedat în minimum de seturi în fața Rapidului bucureștean, în al 4-lea meci de campionat pentru gruparea bănățeană. Ca în alte partide oficiale din acestă toamnă, prestația cea mai încurajatoare a venit pe parcursul setului al doilea.

Istoria meciului s-a scris relativ repede, pentru că forța oaspeților s-a simțit încă din primul set, adjudecat cu 25-13. În partea a doua, băieții noștri s-au ținut mai aproape de adversari, desprinderea venind practic de la 19-16 pentru rapidiști, până la un 25-19 la final de set. În cel de-al treilea segment al întâlnirii, disputat a fost echilibrată până la 15-13 pentru oaspeți, după care aceștia au scăpat în învingători, 25-17 și 3-0 la seturi. ”Ne-a prins bine un astfel de joc, pentru că în compania unor adversari puternici avem și noi șanse să creștem. Rapidul are niște valori individuale extraordinare, unul dintre jucători fiind prezent în calificările pentru Jocurile Olimpice, în urmă cu doar câteva săptămâni. Noi am încercat să ne ținem aproape și în unele momente chiar am reușit” ne-a spus după meci antrenorul Sorin Schiesz.

Pentru CSU UVT vine o săptămână urmtoare cu două meciuri oficiale. Miercuri, 8 noiembrie, de la ora 18, e programat returul din Cupa României, cu Universitatea Cluj. În Ardeal, ai noștri au pierdut cu 3-1 și își leagă speranțe pentru un rezultat mai bun în sala proprie. La finele săptămânii viitoare, timișorenii vor juca în deplasare meciul de campionat cu CSM Corona Brașov.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin