Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara participă în următoarea perioadă la Campionatele Mondiale Universitare din provincia Jinjiang. Delegația noastră e pregătită să joace în condiții meteo similare sezonului cald, de la noi, cu temperaturi în jurul valorii de 30 de grade.
Aspectul cel mai dificil al adaptării este cel legat de fusul orar, însă și de data aceasta, UVT a avut noroc, pentru că va sosi la locul competiției în 19 octombrie și va juca al doilea meci din grupă, abia în 23 octombrie. Exista varianta să fi avut primul meci în 21 octombrie, în runda inaugurală, însă timișorenii îi vor putea vedea la lucru, sâmbătă, atât pe chinezii de la Hohai cât și pe argentinienii de la Matanza, care vor deschide grupa cu meciul lor direct.Reprezentanta României – UVT – va întâlni în următoarea etapă Universitatea Matanza și în ultima partidă a grupelor, gazda competiției.
În lotul de jucători sunt șase jucători ai formației ce evoluează în liga a 4-a Timiș: portarul Alexandru Danci, fundașul dreapta Gabriel Andreca, fundașii centrali Rareș Bârloveanu și Denis Hotca, fundașul stânga Ilie Velcan și un mijlocaș la închidere Alex Balabuc. Ceilalți sunt studeni ai universității noastre, dar cu legitimări la alte cluburi: Cristian Grancea și Cristian Mitre (Buziaș), Dragoș Coroiu (Ghiroda), Andrei Olaru (Dumbrăvița), Alex Gașpar și Angelo Olteanu (Periam), Bogdan Sfetcu și Adi Vlădic (Peciu Nou), Răzvan Pițigoi (Lugoj).
La Campionatul Mondial Universitar de fotbal sunt acceptate loturi cu jucători până la vârsta de 25 de ani, spre deosebire de Campionatul European Universitar, care a acceptat jucători studenți și cu vârste de 30 de ani. Universitatea de Vest din Timișoara își propune accesul în sferturile de finală ale turneului din China.