Etapa a 5-a a circuitului național de baschet 3×3, desfășurată la Timișoara, a fost de bun augur pentru fetele de la CSU Universitatea de Vest, care au jucat finala reuniunii. Ele au câștigat ambele meciuri din grupa în care au evoluat (Grupa B), la diferențe concludente: 18-10 cu Politehnica Iași și 22-13 în fața Cuțitarelor. Remarcabilă a fost încleștarea din semifinale, unde CSU SCM UVT a reușit să se impună cu 21-19 după prelungiri în fața echipei U21 a Politehnicii Iași.
Finala s-a jucat împotriva experimentatelor jucătoare de la CSU Constanța, care au câștigat cu 21-11. Le felicităm pentru parcurs pe fetele noastre: Sandra Steiner, Andrada Capitan, Paula Mara Vereșezan și Roxana Zarcula!
În competiția masculină, CSU SCM UVT a jucat în grupa D, unde a reușit să câștige cu 22-16 la Echipa aia și a cedat în prelungiri contra celor de la CSU Poli Agrii, scor 17-19. Același scor dar fără ”over-time” s-a înregistrat și în startul fazei eliminatorii, la meciul cu Shoedetailing HOF. Echipa masculină timișoreană i-a aliniat pe Robert Svaia, Cristian Mocrițchi, Darius Ile și Mădălin Marin.
În curând, vom cunoaște și sportivii noștri, care vor participa la turneul final național de 3×3. Până atunci, însă, atenția ne va fi îndreptată spre turneul UVT Challenge, care se va desfășura pe terenul de baschet UVT, din apropierea Facultății de Educație Fizică și Sport. Competiția e programată în 2 și 3 septembrie (sâmbătă și duminică) și va avea categoriile de concurs Open, U18, U16, U14 atât pentru fete cât și pentru băieți. Se vor mai organiza concursuri de slam dunk și aruncări de 3 puncte. Cei interesați pot afla informațiile suplimentare și se pot înscrie pe site-ul ww.csu-uvt.ro/3la3