Fotbal

FOTBALIȘTII N-AU, ÎNCĂ, VACANȚĂ

by: comunicare

0

Chiar dacă sezonul de liga a 4-a s-a încheiat, fotbaliștii noștri nu au intrat în vacanța estivală, pentru că urmează o altă competiție, de această dată pe plan internațional. CSU Universitatea de Vest Timișoara pleacă sâmbătă la Jocurile Europene de la Tirana.

UVT-ul a avut o primăvară excelentă, în campionatul ligii a 4-a Timiș, reușind mai mult decât dublarea punctelor adunate în tur. ”Am reușit să aducem înapoi jucători studenți ai Universității noastre, care erau pe la alte echipe, în intenția de a face o figură frumoasă la Campionatele Universitare (n. n. UVT a cucerit un nou titlu de campioană) și am făcut o pregătire de iarnă foarte bună la Straja. Era de așteptat să avem aceste rezultate și pentru că a revenit Vlad Bura, ca antrenor principal, el cunoștea foarte bine echipa. Toate aceste aspecte s-au simțit. Într-un clasament neoficial al returului am fi pe locul al 5-lea, iar dacă nu am fi pierdut prin neprezentare la Liebling, când am fost plecați al Campionatele Universitare, poate am fi ajuns și pe locul 4” a precizat Gabriel Bîzoi, coordonatorul secției de fotbal de la CSU Universitatea de Vest.

Jucătorii noștri nu au avut motive de relaxare, odată cu încheierea campionatului din liga a 4-a, pentru că mare parte dintre ei participă și la Jocurile Europene, de la Tirana, unde Universitatea de Vest din Timișoara va fi probabil în prima urnă valorică, în virtutea rezultatelor, pe care le-a obținut în ultimul an. Plecarea spre Albania e programată sâmbătă, iar duminică va fi ședința tehnică în care se va cunoaște configurația grupelor și drumul spre finală. Sunt 16 echipe înscrise, formându-se 4 grupe, din care primele două merg în sferturi de finală. Din lot fac parte studenți ai facultăților Universității de Vest din Timișoara: 13 au evoluat pentru UVT, 2 pentru Ripensia, 2 pentru Buziaș și unul pentru CSC Peciu Nou.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin