Azi e despre fetele cu suflet mare, care în urmă cu exact 50 de ani reușeau cea mai frumoasă performanță pentru handbalul timișorean! Atunci, orașul întreg a fost alături de ele, le-a sprijinit, le-a dus spre un rezultat încă neegalat – CALIFICAREA ÎN FINALA CUPEI CAMPIONILOR EUROPENI!
Deși pare greu de crezut, mai ales în momentul de față, Timișoara a fost la acel nivel și a jucat cu numele grele ale semicercului de pe Continent. În 17 martie 1973, Universitatea termina la egalitate, 7-7, returul cu redutabila SC Leipzig, la sala Olimpia și grație unui alt egal, 9-9 din tur, își asigura prezența în finală. Gruparea est-germană era a doua ”victimă” din acel sezon european, după Frederiksberg Copenhaga, în fața căreia a reușit chiar două victorii, 13-10 la Timișoara și 11-8 în Danemarca. Depășirea celor două formații a reprezentat și un fel de revanșă, după ce tocmai ele au barat drumul Universității în două din edițiile anterioare – Leipzig în 1969 și Copenhaga în 1970.
Oamenii de sport din Timișoara, care au trăit ”pe viu” jocul din 17 martie 1973, spun că acel duel cu Leipzig a fost cea mai mare sărbătoare handbalistică din toate timpurile, petrecută în oraș. Cererile de bilete au fost uriașe, însă ceva mai mult de 3.000 de spectatori au fost norocoși să vadă acel prețios egal; au stat în tribune, pe scările de acces și chiar pe marginea terenului!
Eroinele Timișoarei, de atunci: Cornelia Hristov și Elisabeta Șimo (portari); Terezia Szekely Popa (4 goluri marcate), Christine Metzenrath Petrovici (2 goluri), Nadire Ibadula Luțaș (1 gol), Elena Onofraș Stoicovici, Dorina Damian, Gorița Gavrilov, Iolanda Rigo, Hilda Hrivnak, Georgeta Piscu. Cel care le-a pregătit în anii aceia de glorie a fost excelentul antrenor Constantin Lache.
ZIARUL ”SPORTUL” REMARCA APĂRAREA!
Ziarul ”Sportul” a analizat jocul în edițiile sale din următoarele zile, menționând printre altele: ”A fost un joc frumos, dinamic, cu nenumărate faze palpitante, purtate in viteză. Dramatismul intîlnirii a ridicat la cotă maximă emoţiile celor peste 3.000 de spectatori care, multă vreme, nu vor uita această partidă. Ambele echipe au jucat în apărare ca la carte, iar în atac au avut şi plusuri şi minusuri. S. C. Leipzig s-a bazat pe jucătoarele de la 9 m, timişorencele pe cele de la semicerc. Rememorînd fazele, vom sublinia însă că, în general, în mai bine de două treimi din meci, handbalistele timişorence au acţionat corect, au stopat prin blocaj sau prin mobilitatea apărării atacurile adverse, au fost în majoritatea timpului în posesia balonului, utilizînd cu iscusinţă posibilitatea limitării scorului pentru a beneficia ele de calificarea la meci egal.”
Universitatea Timișoara a jucat finala Cupei Campionilor Europeni, în 1 aprilie, la Bratislava cu Spartak Kiev – cea mai puternică echipă de club la acel moment. Șase din cele șapte jucătoare de bază a echipei sovietice, de atunci, erau titulare și în lotul național al URSS. Diferența de forță între cele două echipe s-a simțit, Spartak învingând Universitatea cu 17-8. Rămâne până la urmă prezența la cel mai înalt nivel a echipei timișorene, care își depășise, la momentul respectiv accesul anterior într-o semifinală CCE, în 1967, când a fost elimintă de o altă echipă sovietică Zalgiris Vilnius.