Șah

S-A ÎNCHEIAT GRAND PRIX

by: comunicare

0

Zilele trecute s-a încheiat, la Craiova, etapa a 5-a din Grand Prix România, ultima din circuitul turneelor de șah. De la CSU Universitatea de Vest din Timișoara au participat șase sportivi într-un turneu foarte puternic, care a reunit 12 Mari Maeștri și 17 Maeștri Internaționali.

Seniorii Lucian Filip și Iustin Ciorgovean au obținut câte 7 puncte din 10 posibile – un rezultat foarte bun. În urma acestei prestații, Iustin Ciorgovean (foto, stânga) a obținut premiul al III-lea la categoria de rating 2151–2300.

Ceilalți patru jucători, care au reprezentat CSU UVT, sunt juniori și au avut la rândul lor evoluții bune fiind aproape de premiile puse in joc. S-a remarcat însă evoluția celui mai tânăr dintre acestia, Ronaldo Balog, în vârstă de doar 8 ani, care în urma rezultatelor obținute la acest turneu a reușit să câștige nu mai puțin de 45 de puncte ELO! Rezultatele lor ne bucură și sperăm ca participarea la acest turneu să reprezinte un antrenament valoros în perspectiva probelor de șah rapid și blitz de la Campionatele Naționale de juniori, programate luna viitoare. Felicitări, tuturor!

Delegația completă de sportivi CSU UVT la Grand Prix România, de la Craiova, a fost compusă din  Lucian Filip, Pavel Nastore, Iustin Ciorgovean, Anastasia Leca, Ronaldo Balog și Adrian Cosman. Participarea lor a fost finanțată de Consiliul Județean Timiș.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin