Volei

UVT ȘI-A AFLAT ADVERSARELE

by: comunicare

0

Echipa masculină de volei a Universității de Vest din Timișoara va lua startul la turneul din cadrul Jocurilor Europene Universitare 2026. Competiția e organizată la Salerno, în Italia, în perioada 18 iulie – 1 august. Turneul reunește 16 formații universitare din Europa, repartizate în patru grupe a câte patru echipe.

UVT pornește competiția din postura de a treia echipă în clasamentul EUSA, fiind repartizată în prima urnă valorică. Ceilalți capi de serie sunt gazda Universitatea din Salerno, Universitatea din Rostock (Germania) și Fenerbahce University (Turcia).

Grupa C pentru UVT

În urma tragerii la sorți desfășurate la ședința tehnică oficială, Universitatea de Vest din Timișoara a fost repartizată în Grupa C, unde va întâlni Universitatea din Montpellier (Franța), Universitatea maghiară a științelor sportului (Ungaria) și Universitatea Tehnică a Republicii Moldova. La prima vedere, grupa este una echilibrată, însă formația timișoreană pornește cu avantajul statutului de cap de serie și cu obiectivul de a accede în fazele eliminatorii.

Ordinea meciurilor:

Vineri, 17 iulie, ora 19,30: Universitatea de Vest – Universitatea Tehnică a Rep Moldova

Duminică, 19 iulie, ora 13: Universitatea de Vest – Universitatea din Montpellier

Luni, 20 iulie, ora 13: Universitatea de Vest – Universitatea Maghiară de Științele Sportului

 Le dorim multă baftă băieților noștri!

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin