Volei

LUPTĂM PENTRU BRONZ

by: comunicare

0

Visul calificării în finala Jocurilor Europene Universitare s-a oprit cu un meci mai devreme, pentru echipa masculină de volei a Universității de Vest din Timișoara. În această seară, în semifinale, Universitatea din Rostock a depășit echipa noastră cu 3-0. Pe seturi, scorurile au fost 25-20, 25-20 și 25-16.

În primul act, a contat desprinderea nemților, de la 15-14 la 21-14, apoi un alt avantaj construit oarecum similar în setul secund. În cel de-al treilea segment de joc, diferența s-a făcut de la început și studenții germani n-au mai putut fi opriți. Principalul realizator al formației timișorene a fost Sergiu Rodina, cu 13 puncte. El a fost urmat de Darius Câmpean, cu 8 puncte, și Dorin Moraru, cu 6. Sebastian Micu a contribuit cu 4 puncte, Adrian Onofrei cu 2, iar Claudiu Urian, Alexandru Țigan, Alexandru Ignat, Luca Suciu și Șerban Stinea au încheiat cu câte un punct. De partea cealaltă, victoria germanilor a fost construită în jurul lui Jan-Philipp Krabel, autor a 22 de puncte. Acesta a fost sprijinit de Matthias Jonas Luebcke (10 puncte), Tommy Mehlberg (9), Soeren Schröder (6).

Calificarea între cele mai bune patru echipe universitare ale Europei confirmă nivelul bun al voleiului practicat de studenții timișoreni, care vor avea acum ocazia să încheie competiția pe podium în finala mică. Meciul pentru bronz e programat joi, 23 iulie, de la ora 14,30 (ora noastră), cu Universitatea din Maribor. Slovenii au cedat la mare luptă, scor 2-3, în cealaltă semifinală, în care câștig de cauză a avut cunoștința noastră din grupe, Universitatea din Montpellier.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin