Ciclismul pe șosea a programat la finele săptămânii trecute, Ziridava Road Race, una din cursele pitorești ale vestului României. Au participat atât cicliști profesioniști, cât și amatori legitimați sau concurenți fără licență, pasionați ai acestui sport.
CSU Universitatea de Vest din Timișoara a avut trei reprezentanți în cursele de fond. La feminin, pe distanța de 60km, Mihaela Hojda a fost cea mai rapidă, ea acoperind traseul într-o oră 41 de minute și 35 de secunde, cu mai bine de 10 minute avans față de următoarea clasată, Radmila Bugari Turcin. În concursul masculine, la categoria de vârstă 19-29 de ani, Alexandru Hojda a reușit cel mai bun rezultat pe distanța de 120km – 3 ore 13 minute și 30 de secunde, cu aproximativ 2 minute mai repede decât următorii clasați ai acestei categorii, Robert Hanea (ACS Velopol) și Mihai Băbăiță (CSU Universitatea de Vest).
Concurenții au parcurs trasee amenajate prin unele dintre cele mai pitorești zone ale județului Arad, cu centrul de greutate al evenimentului în stațiunea Moneasa.