Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara a terminat pe locul al 3-lea turneul final al Campionatului Național Universitar din acest an. Competiția s-a desfășurat în județul Constanța, la Cumpăna și Agigea, reunind cele mai bune opt universități ale țării pe plan fotbalistic.
Distribuită într-o grupă foarte dificilă și echilibrată, UVT-ul a început cu remiza fără goluri în compania Universității din Oradea, apoi a cedat cu 1-0 în disputa cu Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. Cu șanse mici de a mai prinde primul loc (calificant în finala mare), jucătorii noștri au câștigat întâlnirea cu Universitatea Valahia din Târgoviște, scor 3-1 (golurile noastre marcate de Bogdan Ferțu, Mihai Bănceanu și Mario Oprea).
De pe locul al 2-lea în Grupa A, Universitatea de Vest din Timișoara a jucat finala mica a turneului national universitar, adversară fiindu-i Universitatea ”1 Decembrie” Alba Iulia. În meciul jucat, azi, la orele dimineții, la Cumpăna, timișorenii s-au impus cu 1-0, prin golul lui Andrei Viașu, din min 17.
Finala mare și totodată titlul national universitar a revenit Universității ”Dunărea de Jos” din Galați, care a depășit Universitatea din Oradea cu 1-0.