Apropierea lunii mai e echivalentă cu apropierea celor mai multe campionate naționale universitare, la care va fi prezentă și Universitatea de Vest din Timișoara. Le vom ține pumnii sportivilor noștri în turneele de volei, baschet, fotbal sau handbal.
În perioada 8-10 mai, voleibalistele vor evolua la Oradea, iar reprezentanții secției de baschet vor fi prezenți, în aceeași perioadă, în concursurile de 3X3, la București, atât la feminin cât și la masculin.
La mijlocul lunii, mai precis între 15 și 17 mai, Timișoara găzduiește turneul final universitar de volei pe nisip, unde vor fi întreceri pe tabloul fetelor, respectiv al băieților. Între 17 și 20 mai, e rândul fotbalului să-și desemneze campioana universitară pe plan național; turneul se va desfășura la Eforie Nord.
În ultima decadă, sunt programate alte două turnee, unde ne punem mari speranțe pentru o comportare meritorie; handbalistele vor merge la Pitești în perioada 25-27 mai, iar voleibaliștii vor ajunge la Iași pentru concursul din 28-30 mai.