Baschet

EȘEC LA LIMITĂ

by: comunicare

0

CSU UVT a avut două meciuri foarte echilibrate în grupa locurilor 5-8 din play-off-ul Ligii I de baschet feminin. Au fost două meciuri decise la o posesie distanță, în fața celor de la CS BBB Raptors Berceni; din păcate ambele au fost pierdute de ”universitare”, 54-57 și 59-60.

În primul meci, cele două formații s-au neutralizat reciproc în momentele când adversarele încercau să ia avans pe tabelă, iar finalul a fost mai inspirat pentru echipa ilfoveană. În cel de-al doilea, meci, disputat la Timișoara, echipa noastră s-a confruntat cu presiunea obținerii unui rezultat pozitiv. CSU UVT a fost într-o permanentă cursă de urmărire a avansului luat de trupa din Berceni. Interesant că atunci când mai erau 13 secunde Timișoara a preluat conducerea, scor 59-58, însă oaspetele au avut ultima posesie și au fructificat ambele aruncări libere de care au beneficiat. Principalele marcatoare ale întâlnirii au fost Maria Gabriela Mîndruț cu 18 puncte și Bianca Stoianovici cu 13 la echipa noastră, respectiv Elena Fetecău 15 puncte, Iulia Ercuța 14 și Andreea Ciglenean 10 la echipa din Berceni.

Baschetbalistele de la CSU Universitatea de Vest din Timișoara vor juca pentru locul 7 în clasamentul final al Ligii I feminine, în urma semifinalelor disputate în grupa 5-8. Adversarele formației noastre vor fi fetele de la CS Politehnica Iași. Practic, se respectă pozițiile din finalul sezonului regular, care au dat și traseul echipelor în play-off.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin