Echipa de volei feminin a CSU Universitatea de Vest Timișoara a cedat pe teren propriu în etapa a 17-a din Divizia A2 Vest, fiind învinsă cu 3-0 de formația CSU Medicina CNUE Târgu Mureș. Partida disputată în sala FEFS a durat puțin peste o oră și un sfert (71 de minute), iar oaspetele s-au impus, pe seturi, la 19, la 18 și la 14.
Primul act a fost cel mai disputat al întâlnirii. CSU UVT s-a ținut aproape într-o bună perioadă a jocului. Pe final, formația din Târgu Mureș a gestionat mai bine schimburile lungi și a forțat la serviciu, desprinzându-se decisiv. Setul s-a încheiat 19-25, după 23 de minute. În partea a doua, Medicina a început mai bine și a reușit rapid să ia un avantaj consistent (8-2). Acest avantaj a fost conservat de vizitatoare, care au închis la 25-18, după 25 de minute de joc. Actul al treilea a aparținut aproape în totalitate echipei din Târgu Mureș, diferența mărindu-se rapid. Ultimul act s-a încheiat 14-25 (23 de minute), consfințind victoria formației ardelene, lider al campionatului.