Am depășit prima jumătate a turului de campionat în liga a 4-a de fotbal a județului Timiș, iar jucătorii noștri rămân într-o formă sportivă remarcabilă. CSU UVT și-a consolidat poziția a 3-a de pe podiumul competiției, la fel ca primele clasate CS Sânandrei Timiș și CSC Săcălaz.
CSU Universitatea de Vest e tot pe 3 și într-o ierarhie neoficială a golurilor marcate, cu 19 reușite. De altfel, băieții noștri au arătat un apetit ofensiv aproape în fiecare întâlnire disputată în această toamnă; cu excepția primei runde (când au și înregistrat singura înfrângere, 0-3 la Gloria Moșnița Nouă), ”universitarii” au înscris meci de meci. În fruntea marcatorilor UVT e Mario Petruș cu 6 goluri, urmat de Ionuț Spulber cu 4 și Florin Olariu cu 3. Ilie Velcan a marcat de două ori în această ediție a campionatului, iar Marius Semeniuc, Darius Fotoniu și Fabian Popovici au înscris câte o dată.
Joi, CSU Universitatea de Vest din Timișoara se întoarce din nou pe propriul teren, după două deplasări consecutive precedente, în care a remizat 1-1 la Bega Belinț și a câștigat cu 3-0 la Unirea Jimbolia. UVT-ul va deschide joi după amiză, de la ora 16, etapa a 9-a, contra Avântului Periam. Viitoarea noastră adversară e pe locul 8 cu 9 puncte, vecină de clasament cu precedentele formații întâlnite (Belinț pe 7 și Jimbolia pe 10). Le dorim multă baftă, băieților noștri!