Volei

APROAPE DE SEMIFINALE

by: comunicare

0

CSU Universitatea de Vest din Timișoara a avut reprezentare la turneul de volei pe nisip, de la Oradea, de la finele săptămânii trecute. Ai noștri au fost prezenți în trei perechi participante, două de băieți și una de fete.

Parcursul cel mai lung l-au avut Sergiu Rodina și orădeanul Valentin Pantea, care au cedat în sferturile de finală, într-un meci cu maghiarii Papp Matyas și Mikulass-Koch Marcell, ulteriorii finaliști ai competiției. Pantea /Rodina au cedat în prelungiri, primul set, scor 23-25, apoi 14-21.

În faza grupelor și apoi în startul meciurilor eliminatorii s-au luptat și Robert Vîrlan cu Ioan Moraru; ei au ieșit din competiție în optimi de finală, după un meci de trei seturi cu localnicii Horia Filipișan și Darius Ciatău. În primul set, Vîrlan/Moraru s-au impus cu 21-13, apoi au pierdut 20-22, iar în tiebreak a fost 15-12 pentru Filipișan/Ciatău.

La feminin, le-am avut pe Carla Dragomir și Naomi Brehuescu; ele au disputat trei meciuri, din care o victorie și două înfrângeri, ultima la două jucătoare poloneze.

Tot în luna iulie (la mijlocul lunii) , CSU UVT a fost prezentă și la Sibiu Sands, însă acolo perechea Vîrlan/Micu nu s-a remarcat prin evoluții în fazele finale ale turneului. Participările sportivilor noștri atât la turneul de la Sibiu cât și la cel de la Oradea au fost sprijinite de Consiliul Județean Timiș. urmează un drum lung la galați, pentru următorul turneu de volei pe nisip.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin