Volei

DOUĂ ÎNTÂLNIRI AMICALE, LA DEJ

by: comunicare

0

Echipa noastră de volei masculin a avut două întâlniri amicale cu CS Unirea Dej, în finalul săptămânii trecute. CSU Universitatea de Vest din Timișoara a încheiat jocurile oficiale din Divizia A2-Vest și își menține tonusul de competiție prin câteva jocuri de verificare cu adversari mai solizi, tocmai pentru a progresa în vederea turneului de promovare.

La Dej, gazdele și CSU UVT au jucat câte patru seturi pe meci; în prima zi, toate seturile au fost adjudecate de ardeleni (locul 9 din Divizia A1), iar în a doua zi, s-a terminat 2-2 la seturi. Antrenorul ”universitarilor” noștri, Sorin Schiesz, a remarcat utilitatea jocurilor, chiar dacă nu toți jucătorii au putut să fie prezenți la aceste teste.

La mijlocul săptămânii viitoare, în 2 aprilie, se va decide prin licitație cine va fi gazda turneului de promovare. Una din cele patru participante va organiza acest turneu, ce va trimite două formații spre prima ligă. Cele patru pretendente sunt CSU UVT, Pro Volley Oradea, CSM Râmnicu Sărat și CSM București.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin