Badminton

PATRU TITLURI NAȚIONALE

by: comunicare

0

La finele săptămânii trecute s-au desfășurat, la Timișoara, Campionatele Naționale de badminton ale României pentru seniori și U13. CSU Universitatea de Vest din Timișoara a avut reprezentare în fiecare din cele patru finale din categoria seniorilor (două de simplu, două de dublu), iar în trei cazuri putem spune că au (re)devenit campioni ai României.

Cea mai numeroasă prezență în galben/albastru a fost, așa cum ne-am obișnuit și în anii anteriori, pe tablourile fetelor. La dublu, am asistat la un duel ”în familie” pentru titlul național. Laura Constantin / Andra Stoica (CSU UVT) a dispus de Florentina Constantinescu / Maria Duțu (CSU UVT) cu 21-14, 21-16. Una dintre medaliile de bronz a rămas tot la Timișoara, după ce Loredana Lungu și Luiza Milu au cedat în semifinale, contra viitoarelor câștigătoare ale tabloului.

La simplu, Denisa Muscalu (CSC Berceni) s-a impus în meciul cu Andra Stoica, scor final 21-10, 21-17. Timișorencele au luat ambele medalii de bronz, după ce au cedat în semifinale – Maria Duțu la colega ei Andra Stoica și Loredana Constantin la Denisa Muscalu.

În concursul masculin, Collins Filimon a fost din nou deasupra tuturor ca valoare și rezultate obținute. Pe tabloul de simplu, el a pierdut un singur set, cel din semifinala cu Luca Pandele; putem adăuga că parcursul până în finală a părut mai dificil pentru sportivul nostru, dacă amintim doi din rivalii săi – Robert Crăciun (Știința Bacău) și Luca Pandele (CSC Berceni). În finală, Collins a obținut cea mai clară victorie, 21-3, 21-5 cu Călin Turcu (Știința Bacău).

La dublu masculin, Filimon a făcut pereche cu Luca Pandele; cei doi au devenit campioni, după ce au tranșat fiecare întâlnire în minimum de seturi. În finala mare, Filimon/Pandele au depășit cuplul Robert Ciobotaru/Daniel Cojocaru cu 21-19, 21-16. Învingătorii și-au creat un culoarul spre titlu și prin victoria contra principalilor favoriți, în semifinale; e vorba de 21-13, 21-13 cu Vitalie Izbaș/Vladimir Leadavschi (Politehnica Iași).

La dublu mixt, Robert Ciobotaru (Știința Bacău) și Florentina Constantinescu (CSU UVT) au triumfat în finala cu Daniel Popescu și Loredana Lungu (ambii de la CSU Universitatea de Vest), scor 21-14, 21-18.

Campionatele naționale de badminton, organizate deja în mod tradițional în locațiile noastre, au avut ca parteneri Universitatea de Vest din Timișoara, Reha Clinic și federația Română de Badminton.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin