Badminton

CUPA UVT ELITE

by: comunicare

0

La finele săptămânii trecute, în sala noastră din zona Oituz/Popa Șapcă, s-a desfășura Cupa UVT Elite la badminton, cu rol inclusiv de etapă a Campionatului național. E și motivul entru care au fost prezenți inclusiv jucători din alte regiuni ale țării, nu doar timișorenii sau cei din zonele foarte apropiate.

La categoria Elite, finalele de simplu au fost ”în familie”. La masculin, ambii competitori au fost reprezentanți ai CSM Timișoara, Paul Cristian Hărănguș l-a învins pe George Alexandru Mocan cu 21-18, 13-21, 21-17. La feminin, ambele pretendente la primul loc au fost sportive ale CSU Universitatea de Vest din Timișoara: Andra Gabriela Stoica – Maria Alexandra Duțu 21-12, 21-14.

Probele de dublu masculin și feminin s-au decis în urma unor mini-turnee finale de patru perechi. În concursul băieților, Vlad Alexandru Dehelean/Daniel Popescu (CSU Universitatea de Vest din Timișoara) au adunat trei victorii în turneul final, cea decisivă fiind în trei seturi la Paul Cristian Hărănguș/George Alexandru Mocan (CSM Timișoara) cu 19-21, 21-13, 21-10. La feminin, Maria Alexandra Duțu/Loredana Elena Lungu au câștigat turneul final, cu victoria decisivă contra perechii Iasmina Bugarschi/Cristina Maria Sîrbu, scor 21-17, 21-18. Interesant că celelalte două partide câștigate au avut nevoie de câte trei seturi (fiecare având aproape o oră de joc), în vreme ce departajarea privind învingătorii s-a făcut după doar două seturi.

La dublu mixt s-a jucat în sistem tablou principal, cu perechea Daniel Popescu/Loredana Lungu, care s-a impus cu 21-8, 21-14 în finala contra George Mocan/Cristina Sîrbu.

S-au jucat meciuri și la amatori

Iată și învingătorii din categoria amatorilor, unde am avut de asemenea în desfășurare toate cele cinci probe ale unui turneu de badminton:

Simplu masculin: Arthur Maier – Cosmin Alexandru Dragoș 21-18, 22-20

Simplu feminin: Maria Apostol – Ana Dumitru 16-21, 21-19, 22-20

Dublu masculin: Vicent Antoniu Dusnoki/Ștefan Florin Forton au întrecut perechea Arthur Maier/Valentin Maier cu 21-16, 21-13.

Dublu feminin: Claudia Denis Marcu/Ionela Cristina Marcu și-au depășit toate adversarele, cele mai apropiate fiind Ana Dumitru/Daria Mocioalcă, pe care le-au învins cu 21-19, 21-14.

Dublu mixt: Vicent Dusnoki/Claudia Marcu au trecut de Cosmin Dragoș/Simona Dragoș cu 14-21, 21-11, 21-14 în 54 de minute.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin