Volei

NE VOM RIDICA DIN NOU

by: comunicare

0

Am luptat, am sperat! În meciul al treilea din play-out, cu Unirea Dej, băieții noștri au fost aproape de un 2-0 temporar la seturi, care le-ar fi deschis, poate, drumul spre o victorie meritată, într-un campionat dificil. S-a terminat însă 3-1 pentru oaspeți, rezultat echivalent cu întoarcerea CSU UVT în Divizia A2.

În meciul de la Timișoara, seturile au fost foarte strânse 26-24, 23-25, 18-25 și 23-25. Un moment de cumpănă a fost în setul al doilea, când jucătorii noștri s-au blocat parcă, la punctul lor 19 și oaspeții au întors jocul. ”Din păcate, am ajuns cu gust amar la finalul unui campionat, cu toate că mai avem de jucat cu Clujul, pentru ordinea în clasament. Ne-a fost greu, să revenim în ritmul meciului, după ce am cedat setul al doilea. Am mai încercat o dată în ultimul set, dar atât s-a putut din păcate. Ne apasă un pic, suntem și obosiți, dar din păcate ăsta e deznodământul și trebuie să ne regrupăm și să mergem mai departe!” a spus antrenorul Sorin Schiesz.

CSU UVT va mai juca meciul de clasament cu Universitatea Cluj, apoi se va concentra și pe Campionatul Național Universitar din luna mai.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin