Volei

EVOLUȚIE CURAJOASĂ

by: comunicare

0

Voleibaliștii noștri au disputat restanța din etapa a 15-a a Diviziei A1, pe terenul celor de la Rapid București. Deși diferența din clasament e una foarte mare, CSU Universitatea de Vest din Timișoara a avut o prestație bună, cu scoruri relativ apropiate în mai toate seturile.

S-a terminat 3-1 pentru echipa din Capitală, cu un prim set câștigat de gazde, 25-20 și apoi cu celălalt luat de bănățeni 25-21. Actul al treilea a avut cea mai mare diferență, scor 25-18 în favoarea giuleștenilor, iar cel de-al patrulea s-a încheiat cu 25-21 tot pentru amfitrioni. ”A fost un meci bun, din punctul nostru de vedere, cu un set luat celei mai în formă echipe a momentului, în campionatul intern. Am alergat mult după adversari și am avut reveniri remarcabile pe tabela de scor” a spus după meci antrenorul timișorean Sorin Schiesz, care nu i-a putut folosi pe trei dintre jucătorii de bază – Călin, Bădiceanu și Rodina – rămași acasă din cauza obligațiilor de serviciu.

”Universitarii” rămân în București, unde au o zi cu antrenament, iar sâmbătă vor juca în ultima etapă a sezonului regular, la Dinamo București, de la ora 15.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin