CSU Universitatea de Vest din Timișoara merge mai departe în faza județeană a Cupei României, după victoria de azi cu Olimpia Darova. ”Studenții” se califică în optimile de finală, deoarece au câștigat cu 2-1 întâlnirea de la Darova, desfășurată în condiții extrem de dificile, pe un teren foarte mic și pe deasupra îmbibat cu apă.
Radu Mihai Jorza a adus UVT-ul în avantaj, încă din prima repriză, apoi gazdele au egalat la intrarea în ultimul sfert de oră al întâlnirii. Echipa noastră a dat, rapid, replica, la golul reușit de Alexandru Ionuț Spulber. Tânărul mijlocaș crescut de Politehnica Timișoara și venit în această iarnă de la Avântul Periam, și-a făcut debutul la UVT cu acest prilej și iată-l și pe lista marcatorilor!
Pentru ”universitarii” timișoreni se întorc și meciurile de campionat, în liga a 4-a. Sâmbăta viitoare, ei merg la Gloria Moșnița Nouă.