Șah

DAVID DEAC, LIDER DUPĂ PRIMA ETAPĂ

by: comunicare

0

A pornit ”caravana” Circuitului UVT la șah, prin etapa desfășurată la finele săptămânii trecute, pe trei turnee în funcție de categoriile de vârstă și de legitimare. Sportivul nostru, David Deac, a câștigat turneul A, destinat jucătorilor legitimați; el a adunat 5,5 puncte în cele 7 runde. Deac s-a aflat la egalitate cu Daniel-Ioan Gabor (CS Jeco-Centrocoop București), însă diferența a făcut-o rezultatul direct – victorie a șahistului de la CSU Universitatea de Vest din Timișoara. Interesant este că și Deac a pierdut un meci, dar la al 3-lea clasat Gabriel-Flavius Coman (CSS nr 1 Timișoara), care la rândul său a cedat la Gabor și la un alt jucător Matteo-Ioan Marinca (CS Giroc Chișoda), clasat în această etapă pe poziția a 6-a. A fost, așadar, o competiție echilibrată, de pe urma căreia nimeni nu a putut evita măcar o înfrângere.

Ierarhia completă a celor 12, care au punctat în prima rundă Grand Prix UVT o găsiți aici: https://chess-results.com/tnr892074.aspx?lan=1&art=1&rd=7

La categoria jucătorilor sub 12 ani, care au evoluat în Turneul B, Alesia Maria Popa (CSS Nr 1 Timișoara) și Luca-Daniel Borciu (CS Comunal Dudeștii Noi) au acumulat câte 6 puncte, dar avantaj a avut sportiva timișoreană. Pe poziția a 3-a a terminat Albert Breaz (CS Giroc Chișoda) cu 5 puncte. Clasamentul primei etape a luat în calcul 17 jucători: https://chess-results.com/tnr892075.aspx?lan=1&art=1&rd=7

Turneul C, rezervat jucătorilor nelegitimați, a fost câștigat de Darius-Vlad Terbancea cu 8 puncte din 9 posibile, urmat de Vlad Perju cu 7,5 puncte și Francesco Chisărău cu 7 puncte. Și aici găsiți clasamentul tuturor poarticipanților, în link-ul alăturat: https://chess-results.com/tnr892078.aspx?lan=1&art=1&rd=9

Următoarea etapă din Circuitul UVT Grand Prix la șah va fi peste patru săptămâni, în 16-17 Martie – șah rapid și blitz.

Le mulțumim și pe această cale, partenerilor competiției, Universitatea de Vest din Timișoara și REHA Clinic.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin