Actual

RESPECT, DOMNULE PROFESOR!

by: comunicare

0

CSU Universitatea de Vest din Timișoara și-a reunit merituoșii sportivi, antrenori și oameni apropiați într-o festivitate de final de an, în care a avut loc și un moment special. Profesorul Sorin Grădinaru, actualul director tehnic al echipei de volei masculin, a primit Diploma de Excelență pentru întreaga activitate. ”Grădi”, așa cum îl cunoaște toată suflarea universitară de la UVT a fost jucător și antrenor ani la rând, în vremuri mai bune sau mai puțin luminoase; a rămas mereu alături de volei și pentru asta îi mulțumim în mod special domniei sale! La festivitate au participat rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea și prorectorul instituției, Mădălin Bunoiu.

În cadrul serii festive am evidențiat rezultatele cele mai bune ale sportivilor noștri în anul 2023 (titluri naționale ori Cupe ale României) la discipline precum badminton, fotbal, karate, lupte, volei sau ciclism. Au fost remarcate și evenimentele organizate de clubul nostru în colaborare cu partenerii – competiția de alergare Liberty Marathon, ori Circuitele UVT la șah și badminton, care au adus împreună atât sportivi legitimați cât și amatori. Rememorarea tuturor performanțelor o vom face între Crăciun și Anul Nou, într-un serial retrospectiv.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin