Fetele de la CSU Universitatea de Vest din Timișoara sunt vicecampioane naționale de beach handball, în această vară, la Mamaia. La finele săptămânii trecute, CSU UVT a disputat finala mare a competiției, cu Universitatea Cluj Napoca. Interesant este că podiumul a fost întregit de cealaltă formație timișoreană, CSU Politehnica, medaliată cu bronz.
Sportivele noastre au jucat semifinala cu CSU Neptun Constanța, scor final 2-0 (adică victorii în ambele reprize). În finala mare, trupa bănățeană a cedat în fața Universității Cluj cu 2-0. Finala mică a fost adjudecată de CSU Politehnica Timișoara, care a depășit CSU Neptun Constanța cu 2-1 (departajare la shoot-out). Trebuie remarcat faptul că MVP-ul turneului feminin a fost ales din echipa noastră – Amalia Racovițan.
În concursul masculin, au fost mai multe echipe, iar CSU UVT și CSU Politehnica au nimerit în aceeași grupă. Băieții noștri au fost învinși de CSU Poli și de CS Universitatea Cluj, dar au trecut de CSU Brâncuși Târgu Jiu. În aceste condiții au jucat meci de clasament general pentru locul 5, UVT-ul a trecut de Arubium Măcin cu 2-0.
Iată componența celor două echipe ale CSU UVT, ambele pregătite de antrenorul Dan Jurca (inclusiv jucător în lotul băieților):
Feminin: Giuliana Maria Badragan, Diana Andreea Sufana, Roberta Stefania Gheorghe, Oana Manuela Turlea, Florina Biro, Denisa Pirpalita, Ana Amalia Racovitan, Roxana Mihaila, Alexandra Robotin, Andreea Tanasa și Ioana Badea.
Masculin: Rareș Racoceanu, Csaba Banfi, Alex Fudulache, Sebastian Măceșanu, David Delcea, Marian-Angelo Boc, Mircea Ulariu, Dușan Diniasanin, Gigel Badea, Răzvan Pădăluță și Dan Jurca.
Participarea echipelor CSU UVT la CN Beach Handball face parte din proiectul Sportul Universitar UVT – Activ în Competiții și Comunitate.