Alexandra Cioclu a demonstrat calitățile unei sportive complete cu ocazia Campionatelor Balcanice de ciclism pe șosea, desfășurate în orașul grecesc Larissa. Sportiva legitimată la UVT Devron West Cycling Team a cucerit și al doilea titlu la junioare, în proba de fond; ea a terminat traseul în 2 ore 34 de minute și 22 de secunde, devansând-o pe Nelia Kabetaj (Albania). Pe treapta a 3-a a podiumului s-a situat Gergana Stoyanova (Bulgaria).
Alexandra Cioclu s-a impus, într-o manieră categorică, și la contratimp. Felicitări ei și tuturor celor implicați, pentru această reușită remarcabilă!
Week-end-ul a fost unul de ținut minte, pentru că într-o altă competiție, sportivul nostru Erick Rogoz Lorincz a terminat pe primul loc Triathlon Belis (1500 metri înot, 67 de kilometri pe bicicletă şi 12 kilometri alergare). Felicitări și lui Erick pentru acest test de anduranță trecut cu brio!