Ciclism

ÎN FORMĂ BUNĂ, PE DOUĂ ROȚI

by: comunicare

0

Cu o săptămână înaintea Campionatelor Naționale 2023, cicliștii noștri au arătat o formă sportivă deosebită în cele două zile de concurs ale Ziridava Road Race 2023, de la Arad.

Fetele au avut o prestație excelentă; Alexandra Cioclu (juniori) și Georgeta Ungureanu (Elite) au terminat în frunte atât la contratimp cât și la fond, astfel că în clasamentul cumulat, care punctează în Cupa României, pozițiile nu puteau fi decât primele! Mai trebuie adăugat și locul al 3-lea obținut de Natalia Mănescu (Elite) în proba de fond.

La masculin, în etapa de contratimp au fost clasări foarte bune pentru componenți UVT Devron West Cycling Team: locul 3 Vlad Remzing (U23), cu trei sutimi mai rapid decât Erick Rogoz (U23) care a venit pe locul 4. Poziția a 6-a a fost ocupată de Alin Toader (U23), iar cea de-a 6-a David Urs (U23). În contratimpul categoriei Elite, Arman Garibean a terminat pe locul 7 și Andrei Sobennicov pe locul 8.

În proba de fond, din a doua zi de concurs, Madalin Gaita a fost primul la categoria Master 1, apoi la U23 am avut trei ciclisști în primele cinci poziții (Erick Rogoz – locul I, Alin Toader – al 3-lea și Vlad Remzing al 5-lea. La Elite, Mihai Băbăiță a venit al 8-lea, Andrei Sobennicov al 10-șea și Arman Garibean al 11-lea.

În urma cumulării timpilor au rezultat următoarele clasări remarcabile ale cicliștilor U23: Erick Lorincz Rogoz locul I, Vlad Remzing locul al 4-lea, Alin Toader locul al 5-lea și David Urs locul al 6-lea.

Multă baftă, sportivilor noștri la viitoarea provocare – Campionatele Naționale!

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin