Volei

MERGEM LA CNU DE VOLEI FETE!

by: comunicare

0

Campionatele Naționale Universitare de volei feminin se desfășoară la Bacău, în acest final de săptămână, pe parcursul zilelor de sâmbătă, 13 mai și duminică, 14 mai.

Universitatea de Vest din Timișoara se află printre cele opt competitoare, ce vor alcătui două grupe de câte patru și vor juca fiecare cu fiecare. Câștigătoarele grupelor își vor disputa titlul național, iar formațiile clasate pe pozițiile secunde vor juca pentru medaliile de bronz. Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău și Universitatea din Oradea vor fi capi de serie, prima pentru că e echipa gazdă, iar cea de-a doua pentru că e vicecampioana en-titre (campioana Universitatea ”Babeș Bolyai” din Cluj Napoca nu participă). Celelalte formații competitoare sunt Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” Brașov, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Universitatea ”Politehnica” din București, Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea de Vest din Timișoara. Voleibalistele bănățene sunt antrenate de Eric Reitmayer, jucător al formației masculine revenită în Divizia A1.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin