Volei

PROVOCARE, PROMOVARE!

by: comunicare

0

Echipa de volei masculin CSU Universitatea de Vest se află în săptămâna turneului de promovare în Divizia A1, care se va defășura la Brașov de vineri până duminică, inclusiv (7-9 aprilie). Timișorenii sunt, alături de gazde, cu șansele cele mai mari de a aduna minimum două victorii, care să-i readucă în primul eșalon. De altfel, CSM Corona și CSU UVT au și terminat pe primele locuri seriile Est și Vest ale Diviziei A2. Mai participă în turneu, CSM Râmnicu Sărat și CS Provolei Oradea, formații pe care câștigătoarele grupelor zonale le-au depășit de fiecare dată, când au jucat în acest sezon.

Dacă ne referim strict la echipa noastră, trebuie să spunem că ea va ajunge în această seară la Brașov, iar mâine se va și antrena în sala de joc. Antrenorul-jucător al studenților timișoreni, Sorin Schiesz, e încrezător că revenirea în A1 se va produce în următorul final de săptămână: ”Pentru turneul de promovare ne-am pregătit în acest sezon; suntem pregătiți, rămâne să confirmăm și pe teren. Băieții sunt apți, chiar dacă avem doi răciți, însă ei se vor face bine până vineri, sunt convins de asta. Brașovul și echipa noastră suntem cu cele mai mari șanse de promovare, noi am jucat cu brașovenii un meci amical, în care ne-au învins. Având în vedere rezultatele, putem spune că ei au prima șansă la câștigarea turneului; va depinde mult și de pregătirea fizică pe care am făcut-o și noi și ei” a spus înaintea plecării Sorin Schiesz.

S-a stabilit ordinea jocurilor la turneul de promovare:

Vineri:

Ora 16,30: Pro Volley Oradea – CSU Universitatea de Vest din Timișoara

Ora 18,30: CSM Corona Brașov – CSM Rm. Sărat

Sâmbătă:

Ora 16,30: CSU Universitatea de Vest din Timișoara – CSM Rm. Sărat

Ora 18,30: Pro Volley Oradea – CSM Corona Brașov

Duminică:

Ora 11,00: CSM Rm. Sărat – Pro Volley Oradea

Ora 13,00: CSM Corona Brașov – CSU Universitatea de Vest din Timișoara

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin