Volei

TESTE UTILE CU DEJUL

by: comunicare

0

Voleibaliștii de la CSU Universitatea de Vest Timișoara au profitat de întreruperea campionatului de primă ligă (pentru desfășurarea turneului final de Cupa României) și au perfectat două jocuri amicale cu Unirea Dej, la finele săptămânii precedente.

Ambele meciuri s-au încheiat cu 3-1 în favoarea ardelenilor, însă antrenorul nostru Sorin Schiesz s-a declarat foarte mulțumit de utilitatea acestor partide. CSU UVT pregătește turneul de promovare în Divizia A1 masculin, de la Brașov, din perioada 7-9 aprilie. Participantele sunt CSM Corona Brașov și CSM Râmnicu Sărat din seria estică a ligii secunde, respectiv CSU Universitatea de Vest Timișoara și CS Provolei Oradea (SCM II Zalău, clasată pe poziția a doua, nu are drept de promovare). ”Aș vrea să ne ambiționăm și să arătăm că suntem peste echipa din Brașov. Sper să avem toți jucătorii valizi, pentru că nu excelăm din punct de vedere numeric; trebuie să ne pregătim cu grijă, dar în mod serios pentru turneul de peste trei săptămâni. Tragerea la sorți a ordinii jocurilor are și ea importanța ei, pentru una e să joci cu Brașovul – principala adversară – încă din prima etapă și alta e să joci în ultima rundă, când am putea fi ambele echipe cu promovarea asigurată” a spus tehnicianul nostru.

CSU Universitatea de Vest Timișoara a câștigat lejer seria vestică din A2, cu 34 de puncte, fiind urmată de SCM II Zalău cu 23 de puncte, Provolei Oradea cu 21, CS Oțelu Roșu cu 10 puncte și Pro Volei Arad cu 2. În A2 Est, Corona Brașov a terminat cu 35 de puncte, fiind urmată de CSM Râmnicu Sărat 19, Știința Bacău cu 18 și CSM București fără niciun punct.

Demos

Layout

Boxed
Wide

Background Image

Color Skin